Abordarea priorităților privind protejarea mediului
În
cadrul orelor de educație tehnologică și aplicații practice, am abordat tema
protejării mediului plecând de la schimbările climatice observate. Am lucrat cu
elevii această temă prin metoda pălăriilor, astfel:
Pălăria
albastră: clarifică, este liderul, conduce
activitatea. Este pălăria responsabilă cu controlul
discuţiilor, extrage concluzii. Elevii au realizat
sloganuri și imagini (mascote) care pot fi imprimate pe pubelele de gunoi cu
scopul de a conștientiza cetățenii să utilizeze corect resursele și să le
valorifice.
Pălăria roşie: spune ce simte îşi exprimă
emoţiile, sentimentele, supărarea, faţă de situația întâlnită, nu se justifică.
Elevii realizează un afiș prin care propun câteva soluții de reducerea poluării
prin măsuri de refolosire, reducere și reciclare.
Pălăria galbenă: efortul aduce
beneficii, este creatorul, simbolul
gândirii pozitive şi constructive, explorează optimist posibilităţile, crează lucrurile.
Elevii realizează o machetă pentru un spațiu verde (parc).
Pălăria verde: generează idei noi,
este gânditorul, care oferă soluţii alternative, idei noi, dă frâu imaginaţiei
{Ce trebuie făcut?} Elevii realizează planul de amenajare a unui spațiu verde.
Pentru desen folosesc forme geometrice, simbolurile învățate și realizează o
legendă a elementelor folosite.
Pălăria neagră: identifică
greşelile, este criticul, prezintă aspectele negative a întâmplărilor, exprimă
doar judecăţi negative. Elevii realizează o listă a comportamentelor negative
ale oamenilor, cu implicații asupra mediului înconjurător.
Pălăria albă:
informează, este povestitorul, cel ce redă pe scurt contextul, exact
cum se petrece acţiunea. Elevii, folosind informațiile puse la dispoziție,
realizează o schemă (un joc) a modului în care oamenii prin activitățile lor
poluează mediul cu implicațiile asupra calității vieții.
Comentarii
Trimiteți un comentariu